Toate articolele din categoria: Citesc si Povestesc

Nu am fost niciodata un admirator al deja celebrei Amelie Nothomb. A scris mult, a publicat mult, are o biografie mult mai interesanta decat opera, a fost tradusa in mai multe limbi, premii, distinctii, elogii, are un stil profund personal, nu ezita sa provoace controverse, o citesti usor si nu fara placere.Mai departe »

Romanul, caruia Kafka i-a dedicat cei mai multi ani dintre toate scrierile, ramane totusi neterminat si va fi publicat postum, in 1927, de Max Brod, editorul operei lui Franz Kafka. Povestea unui adolescent emigrant pe nume Karl Rossman, care pleaca in Statele Unite pentru a scapa de un scandal in care el fusese sedus de o menajera, se termina nedecis cativa ani mai tarziu, in Oklahoma, unde personajul principal gaseste o slujba la marele teatru de acolo.Mai departe »

Ca multi altii, l-am descoperit pe John Fante datorita lui Charles Bukowski. Practic, John Fante avea sa fie redescoperit datorita mult mai cunoscutului sau admirator, care il mentiona in majoritatea interviurilor la capitolul “scriitorul preferat”. Cu siguranta ca altfel John Fante ar fi fost uitat, in ciuda valorii. Dupa ce am citit “Drumul spre Los Angeles”, am inteles ce vroia sa spuna Bukowski, dar si cat de mult a fost acesta influentat de Fante.Mai departe »

Chariots of Fire (1981) – Carele de foc
Regia: Hugh Hudson
Actori: Ben Cross, Ian Charleson, Nicholas Farrell, Ian HolmMai departe »

Continuând seria lecturilor istorice, coborâm pe un tărâm mai concret, prin cartea lui Vlad Georgescu, „Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români 1944-1977”, care dezvăluie, printr-o exemplificare exhaustivă, mistificarea istoriei în folosul conducerii de înalt nivel de către Partidul Comunist venit la putere după cel de-al doilea război mondial.Mai departe »

O întrebare adresată involuntar Eului nostru e ”Ce este moartea?”. Ei bine Will Self s-a angajat ca ghid către necunoscut pentru cititor, prezentându-i, într-o manieră ciudată şi ”plină de fum”, moartea, prin intermediul unei evreice pe nume Lili Bloom, o femeie comună dintr-o familie mediocră, ce locuieşte în Londra. Întreg romanul e o operă împletită din mult umor negru, o ironie sadică aş putea spune, din când în când ceva seriozitate şi multă, dar multă, imaginaţie!Mai departe »

O carte extrem de bine apreciata de critica americana de specialitate (poate pentru faptul ca este, intr-o forma fantastica, o satira cu valoare perena la adresa regimului comunist, ca si alte carti ale lui Bulgakov). Oricum ar fi, New York Times o caracteriza in sectiunea llor de analiza de carte ca fiind "unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX".Mai departe »

E 11:43, duminica dimineata. E mult prea devreme pentru mine, nu mi-am baut nici ceaiul, dar a trebuit sa ma trezesc pentru ca a venit un nenea sa repare ceva in cealalta camera. Dar totusi, chiar duminica?! :( In fine, il las pe nenea sa isi faca treaba si ma duc sa pun apa la fiert.

Gata ceaiul si gata si Orasul si cainii. Aproape ca terminasem cartea vineri, in metrou, in drum spre Romana. Mai aveam vreo 10-12 pagini cand am ajuns acolo si as fi vrut sa mai merg in 2-3 statii cat sa termin de citit. Dar, in acelasi timp, am fost suparata cand am vazut ca urmeaza sa ajung la final :(Mai departe »

Una dintre cele mai asteptate carti, viu comentata in Romania inca de la aparitia editiei franceze (cred ca la un punct, cel putin la Universitatea Bucuresti, era cea mai discutata si dorita carte), publicata in romaneste la Humanitas, cu previzibil succes. Eliade a fost mereu, dupa 89, unul dintre cei mai bine vanduti autori romani, iar in buna parte succesul de la inceput al Humanitas-ului s-a datorat tocmai publicarii lucrarilor marilor interbelici, interzisi sau semi-interzisi pret de decenii. Dar dincolo de interesul pentru lucrarile unor Cioran, Eliade, Ionesco, ce devenisera in comunism adevarate mituri (pentru ca avusesera sansa de a parasi tara la timp, spre deosebire de multi alti colegi de generatie), a aparut si interesul pentru biografiile acestora. De la hagiografii la adevarate rechizitorii, de la pagini superbe la insailari imbecile, acuzatoare sau dimpotriva cretin de entuziaste, s-a publicat destul de mult, in periodice si volume, multi vazand in aceasta posibilitatea sansa unui inceput promitator de cariera. Puteai sa te faci remarcat scriind o mica biografie, normal ca in tonuri elogioase, a lui Noica, Tutea, Cioran, Vulcanescu, etc. Ceea ce a fost si bun, a fost si rau. Sa revenim insa, tangential, la Eliade.Mai departe »