As putea spune ca e o carte oarecare, pe langa care ”treci fara sa o observi”, iar daca o citesti iti lasa un gust amar, datorita felului de exprimare direct, cu acele cuvinte de la periferia orasului, o carte plina de jargonul clasei mijlocii, de comportamentul isteric si depresiv al narcomanilor (fiica mica a lui Lily) mereu in contrast cu viata ordonata a clasei superioare (fiica mare a lui Lily, Charlie), o experienta a mortii vazuta, sau mai bine zis nevazuta de fumul gros de tigara ce te invaluie, de mirosul cadavrelor mutilate, sau viziunea fetilor morti in pantecul femeii.

Un roman care te socheaza prin ”libertatea sa de exprimare, o libertate abuzata de autor, de aceea cartea ar deveni nerecomandata celor slabi de inima :))
Dar nu prin asta m-a impresionat autorul ci prin faptul ca, prin prisma lui Lily, vezi moartea ca o continuare a vietii, cu aceleasi diferente de clase sociale, cu aceleasi dracii de taxe si impozite, plina de fum de tigara si de droguri, insa cu un corp mai ”subtil”, care e imun la atingeri, boli, emotii, imun la tot ce era vulnerabil in timpul vietii. Asadar, acest corp te obliga practic sa faci absolut tot ce nu ai facut in viata reala, pentru a nu fi devorat de indiferenta si plictis.

Ar merge foarte bine un ”carpe diem” aici insa cine ar fi crezut ca apuc ziua in care voi zice ca vreau sa-mi traiesc moartea? :)

(de la Tony)