Anii tineretii, din constiinta fiecarui tanar, in sufletul lui Ahmad nu exista, nu au nici un scop, pentru el sunt pacatoase si stupide, sortite Iadului. Pentru el lumea si liceul unde studiaza sunt: “o turma de animale oarbe inghesuindu-se unele intr-altele, cautand un miros ca sa le aline”. Familia este compusa din doua persoane, cuiburi de secrete de oua ce se ating usor dar care contin fiecare viata proprie.
Daca pentru ceilalti oameni, in constiinta lor, Dumnezeu este departe de ei, pentru Ahmad, “dumnezeul” lui este mai aproape decat vena gatului.

Un neintegrat intr-o societatea care nu-si are propria etica si morala. In societatea americana oamenii se lauda cu libertatea, dar libertatea fara scop devine un fel de inchisoare.

Imi puneam deseori intrebarea “va razbi Ahmad in aceasta lume?”.

Un rol deosebit in relevarea lumii sale interioare o are monologul interior, gratie caruia ni se destainuie gandurile, starile sau nelinistile tanarului.

Fiind un inadaptabil intr-o societate in care nu-si gaseste locul, incercam a face corelatie cu personajele lui Camil Petrescu, care traiesc o drama a individului inadaptabil intr-o societate in care predomina compromisul, banul, minciuna s.a.m.d. Oare, Ahmad va sfarsi si el ca un invins de propriul sau ideal?

Calea cea Dreapta il poarta pe Ahmad intr-o alta directie, mai pura. Dupa ce termina liceul el isi va alege ca meserie sofer pe camion, care transporta mobila la mana a doua, meserie insuflata de imamul Rashid. De la o simpla meserie, de la un simplu transport de mobila, Ashmad, la propunerea imamului, va alege o cale de a ajunge mai repede in Paradis, disponibilitatea sa de a muri pentru jihad.

Am fost surprinsa, in timp ce citeam, de entuziasmul, linistea si nerabdarea lui Ahmad de a face acest sacrificiu, de a fi un erou al credintei sale, care va face sa se danseze pe strazile Damascului si Karachi si va aduce groaza in birourile opulente ale tiranilor din Washington datorita lui. Camionul pe care il va conduce spre ultimul sau drum, “drumul spre Paradis” are in spate o incarcatura de 4000 de kg de nitrat de amoniu.

Finalul cartii nu este finalul pe care l-am preconizat eu. Trebuia sa fie ori un final gen happy-end ori gen drama, pana la urma finalul este un amestec al fiecarui gen, depinde de ce preferinte ai.

Ahmad pana la urma este un invins de un ideal pe care nu el si l-a format ci i-a fost insuflat de putinii oameni pe care ii considera el “unelte ale lui “dumnezeu”.

Referitor la autor, un bun psiholog, urmarind cu o fina intuitie pshihologica fiecare actiune a fiecarui personaj, dovedind curajul de a aborda un subiect atat de controversat in zilele noastre si mai ales in societatea americana, evidentiind faptul ca “nu toate lebedele sunt albe” sau nu toti americanii sunt americani.

(De la Niki)

posted by Glyf