O camasa descheiata la guler, un suflet deschis pana in cele mai adanci trairi – tragice ori ironice – o faptura alcatuita din voce si miscare, rastignita pe o cruce a sentimentelor pe care nu prea le regasim in ziua de azi: acesta este actorul si poetul gravitatii unei stari de spirit supranumit Horatiu Malaele.
Reflexiv ori expansiv, ironic ori autoironic, aristocrat ori hoinar, traficant de emotii si stupefactii, ne-dispus la niciun compromis, maestrul Horatiu Malaele este „in lucrare” – cum ar fi spus Nichita Stanescu.
Prin dioptriile sale, omul simplu, imbrancit in tramvai, dar si omul de scena privesc lumea ca “un orb in roua diminetii”.
Ramai modest, dar fa in asa fel ca lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale – suna una dintre cele zece porunci ale decalogului marca Horatiu Malaele pe care l-am descoperit pe site-ul oficial al actorului…

Maestre, care este, in opinia dumneavoastra, diferenta dintre lumea traita si lumea vorbita… “jucata”?

Lumea „jucata” mimeaza tradarea, fatarnicia, crima. Lumea reala le practica crud si constant.
Pe de alta parte, in lumea teatrului, iubirea este jucata. In viata reala ea este adevarata si asumata. Si asta e bine, pentru ca iubirea apartine divinitatii.

In ce masura ironia si autoironia pot defini un personaj postmodern pana la punctul in care, privindu-se in oglinda sufletului, se poate caracteriza atat pe el cat si pe altii?

Ironia si autoironia sunt uneltele celui care, cu cinism si umor se detaseaza de viciul inchipuirii, devenind spectatorul-comentator al unei lumi caraghioase si imprevizibile.

De ce va obsedeaza desenul?

Este felul meu de a comunica oamenii.
Nu desenez pentru ca sunt obsedat. Desenez pentru ca sunt.

Ce legatura vedeti intre Gogol si Moliére? Pe o scena imaginara, cum ati desena conturul sensibil al unor personaje atat de diferite? Dar sunt ele oare atat de diferite?

„Toata literatura rusa se trage din Mantaua lui Gogol” – spunea Dostoievski. Moliére a influentat definitiv si irevocabil dramaturgia franceza in particular si mondiala in general. Gogol–Moliére, oglinda noastra imaginara de care ne izbim in fiecare zi. Asa cum desenele mele ne-ar infatisa pe noi insine.

Ati avut nevoie de sufleur pe scena? Dar in viata?

Scena a depasit de mult epoca sufleurului. Viata nu. Am sufleurii mei preferati pe care nu pot sa-i deconspir. Totusi, doi dintre ei au fost pomeniti in intrebarea de mai sus.

Cine v-a influentat in mod decisiv cariera sau viata? Care sunt reperele la care va raportati?

Va raspund la amandoua: Nicu Gherghe – primul meu profesor de desen, Octavian Cotescu – invatatorul meu in ale actoriei, Toma Caragiu – actor titanic si prieten drag, Ion Dogar Marinescu – caricaturist si prieten pentru o perioada, Vasile Nitulescu – boemul absolut, George Constantin – prieten si actor nepereche, Saul Steinberg – un „Brancusi” al graficii mondiale, Emil Brumaru – poetul obsesiilor mele, Gabriel Garcia Marquez – geniul meu preferat.

Dupa ce ati interpretat roluri remarcabile in piese de Dostoievski, Eugen Ionescu, Feydeau, Labiche, Goldoni, Pirandello, Ion Baiesu, Bertold Brecht, Caragiale, Cehov – ca sa amintesc doar o foarte mica parte dintre ele, ati pus in scena, memorabil, spectacole ce s-au jucat cu casa inchisa stagiuni intregi (unele inca se joaca!), incepand, daca nu ma insel, cu acelasi “Puricele”. Cum reusiti sa impacati actorul Malaele cu regizorul Malaele?

Vocatia actorului este umilinta. Asa incat regizorul Malaele, indulgent si generos, s-a impacat de minune cu actorul Malaele, imprevizibil si supus.

Mai este teatrul romanesc in criza? De ce scena nu mai e un mod de intalnire si chiar de socializare intre actor si oamenii din sala?

A existat o scurta perioada de criza dupa ’89, nu in gradina teatrului care – mai bine, mai putin bine – si-a vazut linistit de treaba, ci in regimentul spectator care s-a ratacit, pentru o vreme, dupa furtuna starnita de noua ordine sociala. Personal cred ca lucrurile s-au reasezat pe locurile lor firesti si totul decurge intr-o cuminte si luminata armonie.

Teatrul se invata? Daca da, ati invatat si pe altii?

Sunt cativa invatatori care si-au legat cunostintele, experientele, obsesiile si frustrarile in cateva carti esentiale si care sunt baza pedagogiei institutelor de profil. Cred ca actorul-creator depaseste prin practica si har teoria cartii si atunci are datoria morala si intelectuala sa o impartaseasca si familiei teatrale. Atat cat am putut, am facut-o si eu.

In societatea romaneasca de azi, cine e mai coruptibil, macelarul sau soferul de taxi?

Este o intrebare socanta. „Luati un cerc si mangaiati-l; va deveni vicios.” – spunea Eugen Ionescu. Coruptibili sunt amandoi. Nu stiu sa existe o competitie statutara intre cei doi. Daca exista, eu as paria pe macelar…

In decursul carierei dumneavoastra, dar mai ales acum – pentru ca tot vorbim despre multiculturalitate – ce oferte (teatru sau film) ati primit sa jucati in Europa sau peste Ocean?

Am jucat piese de teatru peste tot in lume pentru comunitatile romanesti si pentru doritorii bastinasi, din China pana in Australia, din Madagascar pana in vestul salbatic al Americii. Nu stiu daca am fost prins in conceptul de multiculturalitate, important este ca am cunoscut oameni esentiali cu care am legat prietenii dinamice, am vazut lumea si, la randul ei, ea m-a vazut pe mine.

In ce masura vi se pare miscarea teatrala europeana diferita de cea romaneasca?

Teatrul european este multiform, intr-o continua agitatie si schimbare. Teatrul romanesc a ramas in galeata unui expresionism desuet si formalist, traind din nostalgia gloriei anilor ’70. Acum marile spectacole sunt accidentale si putine in raport cu energia, fantezia si talentul actorilor nostri.

Ca tot aminteam de film, unde se apropie si unde se desparte un actor de teatru de unul de film si ce v-a determinat sa iubiti mai mult scena decat platoul de filmare, unde nu v-am mai vazut de la Amen-ul lui Gavras… sau pregatiti o surpriza iubitorilor de Malaele?

Orice actor cu scaun la cap trebuie sa cunoasca, macar teoretic, diferenta dintre cele doua discipline. Optiunea pentru una sau cealalta ii apartine.
De la Costa Gavras, cu care am ramas intr-o binecuvantata prietenie si constanta corespondenta, am lucrat la filme multe si marunte. Ca regizor, acum un an si jumatate m-am apucat de propriul proiect pe care l-am terminat vara asta. Filmul se numeste Nunta muta si va avea premiera oficiala pe data de 17 noiembrie la Teatrul National. Cred ca am facut o treaba buna, de aceea va rog sa luati aceste cuvinte drept o invitatie.

Se vorbeste mult despre hobby-uri: alpinism, pescuitul subacvatic, paintball, bungee jumping… mersul pe la mitinguri de protest… aveti hobby-uri?

Desi, pentru mine, tenisul a pornit a fi un hobby, cu timpul a depasit granitele si a devenit a doua natura.

Maestre Horatiu Malaele, la ce varsta v-ati facut primul om de zapada?

Cred ca l-am facut in epoca precopilariei. Atunci, tin minte, am avut prima emotie artistica si, evident, primul morcov…

A consemnat
Stefania Cosovei